EFA U16-18 vs. Elite London Academy 5-1



EFA U16-18 vs. Elite London Academy 5-1

Marcatori: Ablaykhan (2), Raul Corban, Alex Pașcalău, Adrian Raicu

De excepție! Așa putem descrie prestația echipei noastre EFA U16-18, în fața unui adversar extrem de dificil. Băieții de la Eagles au fost la înălțime în fața unei reputate școli de fotbal din Londra - campioana Elite London Academy - pe care au învins-o cu 5-1.

De obicei suntem optimiști înaintea etapei, dar de această dată chiar nu ne așteptam la un scor atât de bun. E drept, și în trecut am jucat foarte bine, dar ghinionul ne-a costat victorii importante. De această dată, lucrurile au mers excelent pentru tinerii "vulturi", care au dominat jocul categoric. Am stat de vorbă după meci cu antrenorul Gabriel Dumitru, un antrenor fericit, care are parte de o generație foarte talentată la Eagles Football Academy:

"Noul sistem 4-3-3 funcționează foarte bine, este sistemul potrivit pentru jucătorii actuali pe care îi avem. Tactic, echipa este în creștere. Menținem blocul funcțional cu spații mici între linii, ceea ce denotă inteligență și înțelegere a jocului. Mi-a plăcut că dublajul s-a făcut la timp, iar pressingul a funcționat foarte bine, recuperând foarte multe mingi în treimea adversă. Am avut un joc de posesie deosebit, cu multe acțiuni în viteză, finalizate cu centrări și șuturi. Judecând după aspectul jocului, nu mă surprinde scorul mare înregistrat".

Pe Gabi Dumitru îl știm bine. Preferă să se concentreze pe propria echipă, nu pe jocul adversarilor, dar de această dată a făcut o remarcă interesantă: "Meritul băieților este cu atât mai mare, pentru că au întâlnit o echipă foarte puternică, campioana de anul trecut! Am dominat duelurile directe cu ușurință, ceea ce denotă calitate. Îi felicit pe băieți, dar aș vrea să uităm acest scor și să ne concentrăm pe jocul următor. Ne-am bucurat pentru victorie, ne bucurăm, dar viața profesionistă te obligă să privești mereu înainte, nu înapoi".

În final, antrenorul le-a mulțumit copiilor pentru atitudinea bună pe care au avut-o în weekend: "Felicit întreaga echipă, inclusiv jucătorii care au intrat foarte bine pe parcurs. Au tratat cu maximă seriozitate și responsabilitate jocul, asta vreau să văd și pe viitor!".

Echipa Eagles Football Academy U16-18 are două victorii după primele două etape de campionat, iar obiectivele noastre sunt foarte înalte: "Cu dorința aceasta, cred că putem să ne depunem candidatura de a ne bate în acest sezon la câștigarea titlului!", a mai declarat managerul Gabriel Dumitru, care pregătește deja partida următoare a "vulturilor". Vă ținem pumnii, băieți!