EFA U11-12 vs. New Generation 1-4

Aspecte pozitive și lucruri care necesită îmbunătățire în jocul “vulturilor”.

Antrenorul Gabriel Dumitru a făcut radiografia prestației copiilor, subliniind că au fost “plusuri, dar și multe minusuri”. Golul echipei Eagles Football Academy a fost marcat de Edi Voinea, pe care-l felicităm!

“Apreciez creșterea evidentă în continuare a tuturor jucătorilor, însă dezvoltarea relațiilor de joc și a automatismelor face ca jocul echipei să fie oscilant. Sunt mulțumit de modul în care fiecare încearcă să facă lucruri mai bune de la un joc la altul. Am început timid, însă pe parcurs jocul s-a echilibrat. Mai mult, am și marcat în urma unei acțiuni foarte cursive.

Începutul reprizei a doua ne-a aparținut in totalitate, însă adversarul ne-a taxat pe contraatac și de acolo s-a produs dezechilibrul. Am întâlnit o echipă bună, cu trei jucători de excepție în componență. Îmi felicit copiii, dar și adversarii pentru jocul frumos”, a declarat Gabriel Dumitru. Hai, Eagles!

Leave a Reply