He played for Manchester United, Real Madrid and PSG, but he still feels like the little kid that grew up in Argentina, while working alongside his father. This is Angel Di Maria’s love letter for football. We already know football loves him back. It’s a bit heartbreaking and a bit touching. Enjoy:

“What are you up to this Monday? I’ve got training. What are you doing on Tuesday? I’ve got training. What are you doing on Wednesday, Thursday and Friday? I’ve got training. You want to hang around in the weekend? I can’t. It’s matchday.

The training is over, your bag is in your hand, you stop for a second and look at the grounds. The grass, the dirt, the stones. It’s where you play your game. This dirt and these rocks you fell on, where you knocked your knees and skinned your elbows and hands…When you came in to the house all dirty, while your mom was telling you: “Get your shoes and pants off and jump straight in the shower!”

What gives us the strenght to go again and again, year after year?

Everybody says: “I love a long sleep-in on Sundays”. Your girlfriend tells you: “We never spend time together”. The family tells you: “You should think about your education and start working a normal job”. But you? Oh, you smile.

Do they know what football means to you? Do they know that the tenssion and excitement won’t let you sleep the nights before a game? Do they know about all the games you played while being injured or when you felt really bad? What do they know about that feeling when you score a goal and all the team-mates come and congratulate you? Do they know about all the days you took the bus to get to the training ground? Do they know how deep you breathe in when the coach is speaking? Or how you feel when you train in February, in the cold preseason, while all your friends are on holidays? Do they know about all the people you meet in your lifetime, that leave a mark on you? Do they know about the friends your laughed and cried with? Do they know about every storm you played a football match in?

It’s dirt, rocks, grass and 10 men on your side. Another 11 on the other side, a ball and a whistle. This is our life. So what do they know about this?

My father was a coal miner and he made his coal right in our backyard. Me and my sister used to wake up early before school and help him out. I was just 9 or 10 years old, the perfect age to start packing bags of coal. Because we transformed this task into a game. We had to drag the bags of coal through the house, from the main room to the front door. It was just like a game. This is what football teaches you, to enjoy working.

A lot of people say football has nothing to do with life. I don’t know how much they know about life, but they surely know nothing about football”.

ANGEL DI MARIA

Scrisoare de dragoste pentru fotbal: “11 jucători adverși, o minge și un fluier. Asta e viața ta”
Sursa: Facebook / Lungă și pe a doua

“Ce faci luni? Mă duc la antrenament. Ce faci marți? Mă duc la antrenament. Ce faci miercuri, joi, vineri? Mă duc la antrenament. Vrei să facem ceva weekendul ăsta? Nu pot. Am meci.

Antrenamentul s-a terminat, cu geanta în mână, te oprești o secundă și privești terenul. Noroiul, pietrele, iarba, locul unde joci.

Această murdărie și aceste pietre pe care ai căzut, pe care ți-ai julit genunchii, șoldurile, coatele și mâinile … Când ai intrat murdar în casă, în timp ce mama ta spunea: “Scoate-ți ghetele și pantaloni și intră direct în dus!”.

Ce ne dă putere să începem campionatul în fiecare an?

Toată lumea spune: “Iubesc să dorm duminica”. Iubita îți spune: “Nu petrecem niciodată timp împreună”. Familia îți spune: “Ar trebui să te gândești să studiezi și să muncești”.

Și tu? Tu zâmbești.

Știu ei ce înseamnă fotbalul pentru tine? Știu ei tensiunea și emoțiile care nu te lasă să dormi în noaptea dinainte de meci? Știu ei de meciurile în care ai jucat accidentat sau cănd te simțeai rău?

Știu ei cum te simți când dai un gol și colegii te îmbrățișează. Știu ei despre zilele în care luai autobuzul ca să mergi la antrenament? Au ei vreo idee despre cât de adânc respiri cănd antrenorul vorbește? Și cum te simți când te antrenezi în februarie, în presezon, în timp ce prietenii tău sunt în vacanță. Știu ei despre toți oamenii pe care îi întâlnești în fiecare zi și care lasă o urmă în viața ta? Sau despre prietenii cu care ai râs sau ai plâns? Știu ei despre furtunile de ploaie în care ai jucat?

Noroi, pietre, iarbă, 10 oameni de partea ta…11 în cealaltă parte și o minge și un fluier. Toate astea sunt viața noastră. Și ce știu ei despre asta?

Tatăl meu era lucrător la cărbune și făcea cărbune în spatele casei. Sora mea și cu mine ne trezeam devreme înainte de școală să ne ajutăm tatăl. Aveam doar 9 sau 10 ani, vârsta perfectă pentru a pune cărbunele în saci pentru că am transformat asta într-un joc. Trebuia să ducem sacii de cărbune prin toată casa, din camera principală până la ușa din față.

Mulți oameni spun că fotbalul nu are legatură cu viața. Nu știu căt de bine cunosc ei viața, dar nu știu nimic despre fotbal.”